Legendarul boxer sud-african Gerrie Coetzee a murit. Fostul campion mondial la categoria grea, învins de cancer

gerrie coetzee
Getty

Fostul campion de box la categoria grea Gerrie Coetzee a murit la vârsta de 67 de ani, după ce a pierdut lupta cu cancerul.

Boxerul sud-african Gerrie Coetzee, fost campion mondial la categoria grea, printre ai cărui fani era legendarul om politic Nelson Mandela, a decedat la Cape Town din cauza unui cancer pulmonar la vârsta de 67 de ani, a indicat vineri familia sa pentru AFP, potrivit Agerpres.

Coetzee a cucerit centura WBA la categoria regină a boxului în 1983, învingându-l prin KO pe americanul Michael Dokes în repriza a 10-a la Richfield (Ohio). Sud-africanul a pierdut apoi titlul într-un mod controversat în faţa altui american, Greg Page, anul următor.

Coetzee, supranumit "Boksburg Bomber", a sfidat legile apartheidului luptând cu boxeri care nu erau albi în faţa unui public multirasial. El l-a întâlnit de mai multe ori pe Mandela după ce acesta a fost eliberat din închisoare.

"În închisoare, asculta meciuri ale mele transmise la radio", a spus Coetzee după o întâlnire cu Mandela, care a devenit primul preşedinte ales democratic al Africii de Sud în 1994.

Citește și
Victoria Lee
Tragedie în lumea sporturilor de contact. Victoria Lee, cea mai tânără vedetă MMA, a murit la doar 18 ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Într-o Africă de Sud a anilor 1980 marcată de segregaţia rasială, Coetzee, care s-a născut într-un cartier muncitoresc de la marginea oraşului Johannesburg, s-a văzut întotdeauna ca reprezentantul tuturor raselor.

"Sunt mândru că sud-africanii negri, metişi şi albi mă acceptă drept campionul lor", a declarat cel care respingea eticheta de "mare speranţă albă".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fosta canotoare Tanya Brady a murit la vârsta de 49 de ani, după ce calul pe care se afla a aruncat-o într-un șanț
Fosta canotoare Tanya Brady a murit la vârsta de 49 de ani, după ce calul pe care se afla a aruncat-o într-un șanț

Fosta canotoare Tanya Brady a murit la vârsta de 49 de ani, după ce calul pe care îl călărea a aruncat-o într-un șanț adânc de 10 metri.

Tragedie în lumea sporturilor de contact. Victoria Lee, cea mai tânără vedetă MMA, a murit la doar 18 ani
Tragedie în lumea sporturilor de contact. Victoria Lee, cea mai tânără vedetă MMA, a murit la doar 18 ani

Lumea sporturilor de contact este în stare de șoc. Victoria Lee, una dintre cele mai noi vedete din MMA, a murit la vârsta de 18 ani.

Gianluca Vialli a murit. Fostul mare atacant italian, răpus de cancer la vârsta de 58 de ani
Gianluca Vialli a murit. Fostul mare atacant italian, răpus de cancer la vârsta de 58 de ani

Încă o veste teribilă lovește lumea fotbalului. Fostul mare internațional italian Gianluca Viali a murit, vineri, la vârsta de 58 de ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.