Moment emoţionant la revenirea în ţară a Naţionalei U21. Reacţia jucătorilor

×
Codul embed a fost copiat

După performanţa obţinută la Campionatul European de Fotbal U21, elevii lui Mirel Rădoi s-au întors în România.

Naţională de tineret a României s-a întors în noaptea de vineri spre sâmbătă acasă, după semifinala Campionatului European de Tineret pierdută în fata Germaniei. Tricolorii au fost întâmpinaţi pe aeroport de fani care i-au aplaudat şi felicitat minute în şir.

Fotbaliştii şi-au manifestat la rândul lor bucuria şi au cântat alături de suporteri. România a terminat în primele 4 echipe campania din Italia, iar anul viitor va participa direct la Jocurile Olimpice de la Tokio. 

"Este incredibil, nu îmi vine să cred că au venit pe aeroport să ne facă această primire. Nu am cuvinte, sunt nişte oameni incredibili, nişte suporteri incredibili. Sunt cele mai frumoase momente din viaţa mea. Pentru asemenea lucruri muncim zi de zi şi suntem extrem de mândri pentru ceea ce a realizat la Campionatul European", a afirmat Ionuţ Radu.

"Suntem toţi foarte bucuroşi că le-am adus această bucurie suporterilor români. Am vrut să demonstrăm la turneul final că suntem un grup unit şi am reuşit", a adăugat căpitanul echipei naţionale sub 21 de ani care a reuşit cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc la acest nivel de vârstă.
 

Citește și
Mirel Radoi
Rădoi, înaintea meciului cu Germania: „Sunt destul de periculoși când au mingea”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce scrie presa internațională după eliminarea României din Campionatul European U21
Ce scrie presa internațională după eliminarea României din Campionatul European U21

Selecţionata României a fost învinsă de Germania cu scorul de 4-2 (1-2), joi seara, în semifinalele Campionatului European de fotbal Under-21 din Italia şi San Marino, pe Stadionul Renato Dall'Ara din Bologna.

Rădoi, înaintea meciului cu Germania: „Sunt destul de periculoși când au mingea”
Rădoi, înaintea meciului cu Germania: „Sunt destul de periculoși când au mingea”

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal Under 21 a României, Mirel Rădoi, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că îi simte puţin prea euforici pe jucătorii săi pentru meciul cu Germania din semifinalele Campionatului European de tineret.

Mesajul lui Hagi înaintea meciului cu Franța la Euro U21: ”Scoateţi România în stradă”
Mesajul lui Hagi înaintea meciului cu Franța la Euro U21: ”Scoateţi România în stradă”

Mesaj impresionant de la Gheorghe Hagi pentru naționala U21 înaintea partidei decisive cu Franța de luni seară.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.