Real Madrid a câștigat El Clasico (2-1 cu FC Barcelona) și a urcat pe primul loc în La Liga

Real Madrid a câştigat El Clasico
AFP

Real Madrid s-a impus în El Clasico, 2-1 cu FC Barcelona, sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Spaniei.

Artizanul acestei victorii a madrilenilor a fost englezul Jude Bellingham (20 ani), autorul unei duble, în min. 68 şi 90+2, după ce catalanii deschiseseră scorul rapid, prin Ilkay Gundogan (6).

În urma acestui succes, Real Madrid a urcat pe primul loc în clasament, la egalitate cu revelaţia Girona, dar şi la patru puncte de rivala blaugrana, aflată pe locul al treilea.

Meciul s-a jucat într-o ambianţă călduroasă, într-o după-amiază însorită de toamnă, sub privirile a doi componenţi ai trupei Rolling Stones, Mick Jagger şi Ron Wood.

FC Barcelona a dominat jocul în prima parte, în ciuda absenţelor lui Lewandowski, Pedri şi Frenkie de Jong, având şi o bară prin Fermin Lopez (16).

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Real a devenit mai periculoasă după pauză, iar prima ocazie bună de gol a fost şutul lui Rodrygo, care a şters bara în primele minute ale reprizei secunde.

Madrilenii au egalat după o torpilă a lui Bellingham (68) de la 25 de metri şi au dat lovitura în minutele adiţionale, prin acelaşi jucător, care a beneficiat de o deviere involuntară a lui Luka Modric (90+2).

Bellingham a ajuns la zece goluri marcate în acest sezon.

Pe Stadionul Olimpic din Barcelona, în faţa a 50.112 spectatori, au evoluat echipele:

FC Barcelona: Ter Stegen - R. Araujo, A. Christensen, Inigo Martinez, Balde - Gavi, Fermin Lopez (Oriol Romeu, 72), Gundogan - Cancelo (Lamine Yamal, 76), Ferran Torres (Lewandowski, 61), Joao Felix (Raphinha, 76).

Real Madrid: Kepa Arrizabalaga - Dani Carvajal, Rudiger, Alaba, F. Mendy (Camavinga, 52) - Tchouameni, F. Valverde, T. Kroos (Modric, 63), Bellingham - Rodrygo (Joselu, 63), Vinicius (Lucas Vazquez, 90+3).

Arbitru: Gil Manzano.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Simona Halep va disputa primul meci în România, după o pauză de aproape 2 ani. „Am spus
Simona Halep va disputa primul meci în România, după o pauză de aproape 2 ani. „Am spus "Da!" din prima”

Nume mari din tenisul mondial sunt, în acest sfârșit de săptamană, la Sports Festival Cluj.

Echipa Ucrainei a învins Moldova la Chișinău, scor 4-0. Ucraina este prima adversară a României la EURO 2024
Echipa Ucrainei a învins Moldova la Chișinău, scor 4-0. Ucraina este prima adversară a României la EURO 2024

Echipa naţională a Ucrainei a învins marţi, în deplasare, scor 4-0, naţionala Moldovei, într-un meci amical disputat la Chişinău.

Scandal bizar între China și Real Madrid. Cuvintele rostite de fiul unui fost președinte madrilen care au înfuriat Beijingul
Scandal bizar între China și Real Madrid. Cuvintele rostite de fiul unui fost președinte madrilen care au înfuriat Beijingul

Ambasada Chinei în Spania a depus un protest la Real Madrid, un club de fotbal cu milioane de fani în China, după ce un blogger a fost supus unor remarci rasiste și sexiste în timpul unui interviu pe stradă, după câștigarea finalei Champions League.

 

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.