Simona Halep a fost eliminată în optimi la Indian Wells şi va pierde locul 2 WTA

Simona Halep, Indian Wells 2018
Getty

Simona Halep - Marketa Vondrousova, Indian Wells. Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-2, cu Marketa Vondrousova din Cehia, locul 61 WTA, în optimile de finală ale turneului Indian Wells.

În urma acestui rezultat, Halep va coborî cel puţin pe locul 3 WTA.

Vondrousova (19 ani) a reuşit prima sa calificare în sferturile unui turneu Premier Mandatory şi, totodată, primul succes în faţa unei jucătoare din top 5 WTA. 

Halep (27 ani) a evoluat doar un set, al doilea, la nivelul său obişnuit, în rest a greşit mult, a fost lipsită de inspiraţie, de concentrare, în faţa unei adversare care a returnat aproape tot.

Primele cinci ghemuri ale meciului au însemnat tot atâtea break-uri, prima care a întrerupt această serie fiind Vondrousova, care s-a desprins la 4-2. Cehoaica aflată pe locul 61 în lume a reuşit apoi să câştige din nou contra serviciului şi a încheiat primul set cu un sec 6-2, în doar 31 de minute. Halep nu şi-a făcut niciodată serviciul în primul set, câştigând doar 7 puncte cu acesta.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Românca a început bine actul secund, cu un ghem la zero, iar apoi s-a detaşat la 4-1, a avut 5-2 şi a încheiat setul cu 6-3. Serviciul Simonei a funcţionat mult mai bine, ea având procentaj de sută la sută pe prima minge şi de 75% pe a doua, pierzând doar 3 din 20 de puncte.

Halep a debutat foarte bine în decisiv, cu break, dar apoi nu s-a mai legat nimic în jocul său, a intervenit frustrarea şi Vondrousova a câştigat cinci ghemuri la rând. Halep a făcut un break şi a redus din diferenţă, 5-2, dar şi-a pierdut serviciul la zero. Conform statisticii WTA, Halep a luat doar 6 puncte pe serviciul său în setul al treilea

Simona Halep a comis 4 duble greşeli, a avut procentaje de doar 48% la ambele servicii şi a salvat doar o minge de break din 9.

Simona Halep, campioană la Indian Wells în 205 şi semifinalistă anul trecut, va primi pentru participare un cec de 91.205 dolari şi 120 de puncte WTA. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Simona Halep, un altfel de interviu pentru Tennis Channel. Ce o înveselește. VIDEO
Simona Halep, un altfel de interviu pentru Tennis Channel. Ce o înveselește. VIDEO

Simona Halep a declarat într-un scurt interviu oferit Tennis Channel că şi-ar dori să joace într-un film cu Julia Roberts.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.