Simona Halep s-a calificat în sferturi la Dubai

simona halep
Agerpres

Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.828.000 dolari, după ce a dispus cu 6-3, 7-5 de ucraineanca Lesia Ţurenko.

Halep s-a impus după o oră şi 20 de minute, însă meciul a fost mai echilibrat decât arată scorul.

Românca a obţinut a şaptea sa victorie în faţa ucrainencei (29 ani, 23 WTA) în tot atâtea meciuri. Săptămâna trecută, Halep se impunea în optimi la Doha cu 6-2, 6-3.

Debutul meciului a fost unul echilibrat, dar Halep a reuşit un break la 2-2 şi apoi s-a desprins la 5-2, dar nu a reuşit să încheie setul. Ţurenko a făcut un break, însă Simona Halep a luat primul set cu 5-3, pe serviciul adversarei.

Ţurenko a început mai bine actul secund şi a condus cu 2-0. Halep a revenit şi a reuşit să ia trei ghemuri la rând, iar cele două jucătoare a mers cu serviciul până la 4-4. Ucraineanca a făcut break şi a servit pentru set, dar Halep a câştigat contra serviciului (5-5), iar apoi nu a mai pierdut niciun punct până la final, impunându-se cu 7-5.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dacă raportul la capitolul winners (mingi direct câştigătoare) a fost echilibrat, 13-12 pentru Halep, la erori neforţate Ţurenko a avut mai multe, 28-17.

Halep, campioană la Dubai în 2015, şi-a asigurat un cec de 59.960 dolari şi 190 de puncte WTA.

Următoarea adversară a româncei va fi învingătoarea dintre elveţianca Belinda Bencic şi belarusa Arina Sabalenka, numărul opt pe lista capilor de serie.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din Buzău a câștigat 600.000 de euro după finala Champions League. Cum s-a îmbogățit cu doar 2 euro
Un bărbat din Buzău a câștigat 600.000 de euro după finala Champions League. Cum s-a îmbogățit cu doar 2 euro

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Champions League la fotbal, iar succesul spaniolilor l-a îmbogățit pe un român.

 

România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj

Echipajele României au obţinut şapte medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori (Under19) 2024 de la Kruszwica (Polonia).

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a
Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a "urecheată" pentru "Los Blancos"

Real Madrid este noua regină a Europei. Echipa spaniolă a câștigat, sâmbătă, pentru a 15-a oară în istorie, Liga Campionilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.