Astronomii au descoperit o gaură neagră care înghite un Soare pe zi

Astronomii au descoperit o gaură neagră care înghite un Soare pe zi
Shutterstock

Astronomii au identificat o gaură neagră supermasivă care absoarbe echivalentul unui Soare pe zi, în inima celui mai luminos quasar observat vreodată, conform unui studiu publicat în revista Nature.

Am descoperit gaura neagră cu cea mai rapidă creştere până în prezent. Are o masă de 17 miliarde de sori şi 'manâncă' puţin mai mult de un soare pe zi”, a explicat Christian Wolf, astronom la Universitatea Naţională Australiană (ANU) şi autor principal al studiului, potrivit unui comunicat al Observatorului european de sud (ESO)

Invizibilă prin definiţie, o gaură neagră supermasivă luminează prin activitatea sa centrul galaxiei în care se află. Acest nucleu este numit quasar, iar cel observat de Very Large Telescope al ESO (VLT, situat în Chile) este „cel mai luminos obiect din universul cunoscut”, a afirmat Christian Wolf.

Lumina sa a avut nevoie de 12 miliarde de ani pentru a ajunge la instrumentele VLT, ceea ce face posibilă datarea existenţei sale în epoca timpurie a Universului - cu o vârstă de 13,8 miliarde de ani.

Lumina lui J0529-4351, aşa cum a fost numită, a fost detectată în anii '80, aminteşte studiul publicat luni. Dar o analiză automată a datelor colectate de satelitul Gaia, care cartografiază galaxia, a comparat-o cu o stea foarte luminoasă.

Citește și
spitalul Neamt
Spitalul Județean Neamț este o gaură neagră în care dispar bani în timp ce locul se deteriorează alarmant
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cercetătorii care au folosit Observatorul Siding Spring, din Australia, apoi instrumentul X-shooter al VLT, au identificat-o anul trecut ca fiind într-adevăr un quasar.

Gaura neagră supermasivă atrage o cantitate colosală de materie şi emite o lumină echivalentă cu cea a peste 500 de miliarde de sori, potrivit comunicatului ESO.

Existenţa unui obiect atât de masiv şi luminos în Universul timpuriu „este dificil de explicat”, notează studiul, care aminteşte de descoperirea unor quasari similari în ultimii ani.

Existenţa lor presupune de fiecare dată creşterea rapidă a unei găuri negre supermasive, pe care teoria are încă dificultăţi să o descrie.

Se presupune că o gaură neagră apare în urma exploziei unei stele la sfârşitul vieţii sale şi al cărei nucleu se prăbuşeşte în sine. Poate creşte hrănindu-se cu materia înconjurătoare, atrasă de câmpul său gravitaţional.

Oamenii de ştiinţă analizează procesul prin care o gaură neagră devine supermasivă într-un timp relativ scurt în Universul timpuriu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
„Va alimenta o nouă generaţie de modele teoretice”. A fost descoperită cea mai veche gaură neagră din Univers
„Va alimenta o nouă generaţie de modele teoretice”. A fost descoperită cea mai veche gaură neagră din Univers

Astronomii dintr-o echipă internaţională au descoperit cea mai veche gaură neagră cunoscută, care exista deja la începuturile cosmosului, când Universul avea vârsta de abia 400 de milioane de ani, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează AFP.

 

Spitalul Județean Neamț este o gaură neagră în care dispar bani în timp ce locul se deteriorează alarmant
Spitalul Județean Neamț este o gaură neagră în care dispar bani în timp ce locul se deteriorează alarmant

”Spitalul infernal”, partea a III-a. Spitalul județean Neamț e o gaură neagră în care dispar bani în timp ce locul se deteriorează alarmant. Această realitate a speriat pacienții care își caută vindecarea în alte părți.

Gaura neagră uriașă care se îndreaptă spre Pământ. Descoperirea astronomilor de la Royal Astronomical Society
Gaura neagră uriașă care se îndreaptă spre Pământ. Descoperirea astronomilor de la Royal Astronomical Society

O gaură neagră uriașă amenință Pământul, în fața sistemului nostru solar, au descoperit oamenii de știință.

O stea a fost „devorată” de o gaură neagră. Rămășițele au fost propulsate pe Pământ
O stea a fost „devorată” de o gaură neagră. Rămășițele au fost propulsate pe Pământ

O gaură neagră a înghițit o stea, iar rămășițele au fost propulsate pe Pământ.

Astronomii au descoperit o masivă şi neaşteptată gaură neagră
Astronomii au descoperit o masivă şi neaşteptată gaură neagră

Astronomii au descoperit gaura neagră cu cea mai rapidă creştere din ultimele nouă miliarde de ani, a anunţat miercuri Universitatea Naţională din Australia (ANU), anunţă dpa, informează News.ro. 

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.