Cercetătorii germani vor creşte porci pentru transplanturi de inimă la om

porc gigant
iStock

Oamenii de ştiinţă germani intenţionează să cloneze şi apoi să crească, anul acesta, porci modificaţi genetic pentru a servi ca donatori de inimă pentru oameni, informează joi Reuters.

Eckhard Wolf, om de ştiinţă la Universitatea Ludwig-Maximilians (LMU) din München, a declarat că echipa sa îşi propune ca noua specie, modificată din rasa Auckland Island, să fie pregătită pentru teste de transplant până în 2025.

În cadrul primei intervenţii chirurgicală de acest gen, o echipă de la Universitatea din Maryland a transplantat luna trecută o inimă prelevată de la un porc cu zece modificări în corpul unui pacient uman aflat în fază terminală. Medicii lui au declarat că el răspunde bine, deşi există în continuare riscuri, precum apariţia unei infecţii, respingerea organului implantat sau hipertensiunea arterială.

''Conceptul nostru este să începem cu un model mai simplu, şi anume cu cinci modificări genetice'', a declarat Wolf, a cărui activitate a declanşat o dezbatere aprinsă într-o ţară cu una dintre cele mai scăzute rate de transplant de organe din Europa şi o opoziţie puternică din partea activiştilor pentru drepturile animalelor.

Wolf, care a studiat transplanturile de la animal la om (xenogrefe) timp de 20 de ani, a spus că echipa sa va utiliza tehnologia de clonare încă ineficientă pentru a genera doar ''animalele fondatoare'', din care vor fi crescute generaţii viitoare identice genetic.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Prima astfel de generaţie ar trebui să se nască anul acesta, iar inimile acestor animale urmează să fie testate pe babuini înainte ca echipa să solicite aprobare pentru un studiu clinic pe subiecţi umani, peste doi sau trei ani, a precizat Wolf.

Grefele sunt folosite pentru persoanele diagnosticate cu insuficienţă a organului respectiv, care nu au alte opţiuni de tratament.

În Germania, aproximativ 8.500 de persoane se aflau la sfârşitul anului 2021 pe lista de aşteptare, conform datelor Fundaţiei pentru Transplant de Organe din această ţară, notează Reuters.

Susţinătorii lui Wolf spun că animalele donatoare ar putea ajuta la scurtarea acestei liste, însă oponenţii susţin că tehnologia nu ţine cont de drepturile animalelor, degradând efectiv porcii la statutul de fabrici de organe, în timp ce maimuţe utilizate în experimente ce presupun transplanturi mor în agonie.

În februarie 2019, o petiţie iniţiată de grupul german Medici Împotriva Experimentelor pe Animale (Ärzte gegen Tierversuche) în care se solicita interzicerea cercetărilor de xenogrefare a strâns peste 57.000 de semnături.

Kristina Berchtold, purtător de cuvânt al filialei din München a organizaţiei Animal Welfare Association a declarat că această practică este ''foarte discutabilă din punct de vedere etic''.

''Animalele nu ar trebui să servească drept piese de schimb pentru oameni'', a spus ea. ''Un animal de companie, un aşa-zis animal de fermă, o clonă sau un animal născut în mod natural au toate aceleaşi nevoi, frici şi, de asemenea, drepturi'', a adăugat ea.

În ianuarie, într-o premieră mondială, o echipă de chirurgi americani a transplantat cu succes unui pacient uman inima unui porc modificat genetic. Operaţia a demonstrat pentru prima dată că inima unui animal poate continua să funcţioneze într-un corp uman fără respingere imediată, a precizat Universitatea din Maryland într-un comunicat. Agenţia pentru medicamente a SUA (FDA) a dat undă verde operaţiei în ajunul Anului Nou.

Porcul din care provine inima a fost modificat genetic pentru a nu mai produce un tip de zahăr care este prezent în mod normal în toate celulele porcilor şi care provoacă respingerea imediată a organului de către corpul uman. Această modificare genetică a fost efectuată de compania Revivicor, care a furnizat şi un rinichi de porc pe care chirurgii l-au conectat cu succes la vasele de sânge ale unui pacient aflat în moarte cerebrală în luna octombrie, la New York.

Grefele de origine animală nu sunt o noutate. Medicii au încercat transplanturi între specii încă din secolul al XVII-lea, cele mai vechi experimente concentrându-se asupra primatelor. În 1984, o inimă de babuin a fost transplantată unui copil, dar acesta, supranumit "Baby Fae", a supravieţuit doar 20 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un nou animal a fost descoperit de cercetători. Este surprinzător ce mănâncă. FOTO
Un nou animal a fost descoperit de cercetători. Este surprinzător ce mănâncă. FOTO

O specie de peşte vegetarian apropiată de piranha a fost descoperită în Amazonia braziliană şi numită „Sauron", datorită asemănării sale cu maleficul Stăpân al Inelelor, a anunţat marţi Muzeul britanic de Istorie Naturală, potrivit AFP.  

Descoperirea care schimbă totul. Ce au găsit oamenii de știință în vârful vulcanilor gigantici de pe Marte
Descoperirea care schimbă totul. Ce au găsit oamenii de știință în vârful vulcanilor gigantici de pe Marte

Planeta Marte a dezvăluit încă unul dintre secretele sale: chiciură a fost descoperită în vârful vulcanilor săi gigantici, o descoperire neaşteptată, care le va permite oamenilor de ştiinţă să înţeleagă mai bine ciclul apei pe "Planeta Roşie". 

Dovezi ale primelor ploi căzute pe Pământ, găsite în cristalele primordiale. Se schimbă ceea ce știam despre Terra
Dovezi ale primelor ploi căzute pe Pământ, găsite în cristalele primordiale. Se schimbă ceea ce știam despre Terra

Noi cercetări arată că primele ploi au căzut pe Pământ în urmă cu aproximativ 4 miliarde de ani, mult mai devreme decât se credea până acum.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.