Descoperire neașteptată. Construcția care depășește Marea Piramidă din Giza

constructie maya
Takeshi Inomata

Arheologi şi istorici au folosit o tehnologie modernă de detectare aeriană şi au descoperit cea mai mare şi cea mai veche structură construită de civilizaţia Maya.

Este vorba despre o uriaşă platformă elevată rectangulară, construită între anii 1.000 şi 800 î.Hr pe teritoriul actual al statului mexican Tabasco, a transmis miercuri Reuters, citată de Agerpres.

Structura, spre deosebire de celebrele piramide maya din oraşe precum Tikal din Guatemala sau Palenque din Mexic, ce au fost ridicate cu aproximativ 1.500 de ani mai târziu, nu a fost construită din piatră ci din pământ şi argilă şi a fost probabil folosită pentru ritualuri, conform cercetătorilor.

A depășit Marea Piramidă din Giza

 

Localizată la Aguada Fenix, în apropiere de graniţa cu Guatemala, structura măsoară aproape 400 de metri lăţime şi 1.400 de metri lungime şi avea înălţimea între 10 şi 15 metri. Ca volum total, depăşeşte Marea Piramidă din Giza ce a fost construită cu 1.500 de ani mai devreme.

În sit nu s-au găsit urme de sculpturi care să reprezinte conducătorii comunităţii, ceea ce sugerează că la începuturile sale, cultura Maya era egalitară şi abia ulterior au apărut inegalităţile sociale şi ierarhia adusă de acestea, susţin cercetătorii.

Citește și
Mormant
O familie care își renova locuința a făcut o descoperire șocantă. Ce se afla sub pardoseală
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Nici nu-ți dai seama că te plimbi pe ea”

 

"Pentru că este o structură atât de mare, dacă păşeşti pe ea nici nu-ţi dai seama că te plimbi pe ceva artificial", a declarat arheologul Takeshi Inomata de la Universitatea din Arizona, coordonatorul studiului publicat de Nature. "Dar contururile sale se văd cu uşurinţă pe instrumentele lidar", a adăugat el.

Lidar, acronimul de la "Light Detection and Ranging", este o tehnologie din familia radarului şi sonarului care emite pulsuri laser din zbor, deasupra unei locaţii, generând informaţii 3D cu privire la forma şi trăsăturile structurilor aflate la sol.

"Oamenii din regiunile din jur se adunau probabil aici pentru ocazii speciale, probabil legate de ciclurile calendaristice. Ritualurile probabil că implicau procesiuni (...) Oamenii depuneau obiecte simbolice, cum ar fi topoare din jad, în centrul acestui platou", a mai explicat Inomata.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A mers să fotografieze păsări, dar a făcut o descoperire şocantă
A mers să fotografieze păsări, dar a făcut o descoperire şocantă

Un fotograf, care urmărea cu un obiectiv performant păsări pe un lac din Pitești, s-a panicat când a zărit pe luciul apei un cadavru.

O familie care își renova locuința a făcut o descoperire șocantă. Ce se afla sub pardoseală
O familie care își renova locuința a făcut o descoperire șocantă. Ce se afla sub pardoseală

O familie care își renova locuința a făcut o descoperire șocantă. Ce se afla sub pardoseală

Descoperire uluitoare in Italia. Specialistii incearca sa afle cum e posibil
Descoperire uluitoare in Italia. Specialistii incearca sa afle cum e posibil

Descoperire uluitoare in Italia. Specialistii incearca sa afle cum e posibil

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.