Operația pentru eliminarea apendicelui ar putea fi de domeniul trecutului. Ce au descoperit specialiștii

apendicita
Getty

Efectuarea unei operații pentru eliminarea apendicelui poate ajunge de domeniul trecutului, după ce în urma unui studiu s-a constat că antibioticele ar fi la fel de eficiente precum o intervenție chirurgicală.

Medicii ar fi împărțit 1.500 de pacienți care sufereau de apendicită în două grupuri. Unii dintre ei au primit tratament cu antibiotice, în timp ce restul au fost supuși operațiilor, transmite Daily Mail.

Mai mult de 70% dintre pacienții cărora li s-au administrat antibiotice nu au fost nevoiți să apeleze la o intervenție chirurgicală în următoarele trei luni, potrivit rezultatelor cercetării de la Universitatea din Washington.

Mai mult, pacienții din ambele grupuri au raportat rate similare de recuperare la o lună după tratament.

Cum ar putea fi mii de operații evitate
 

Astfel, rezultatele sugerează că mii de operații ar putea fi evitate dacă medicii s-ar baza pe antibiotice în primă instanță.

Citește și
Pacient cu operații estetice
Numărul operațiilor estetice a crescut în timpul pandemiei. Ce spun esteticienii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Și oamenii de știință au precizat că antibioticele ar putea deveni un tratament standard pentru cei ce suferă de apendicită, mai ales în contextul în care spitalele acordă o importanță semnificativă pacienților infectați cu noul coronavirus, timpul pentru operații fiind limitat.

Serviciului Național de Sănătate din Marea Britanie a adăugat că 50.000 de persoane din Anglia sunt internate anual cu simptome specifice apendicitei. Și în SUA, aproape 12 milioane de persoane s-au prezentat la spital în decursul anului 2015 cu aceeași afecțiune.

Ce este apendicita
 

Apendicita reprezintă o inflamație ori infecție a apendicelui cecal, aflat în prelungirea tubului intestinal. Cea mai comună formă de tratament este intervenția chirurgicală, numită apendicectomie, pentru a înlătura imediat apendicele. Netratată, apendicita acută poate duce la aparitia peritonitei și se poate ajunge chiar la deces, din cauza infecției.

După operație, cei mai mulți sunt capabili să plece acasă a doua zi și să revină la activitățile normale după o săptămână. Dar, ca în cazul oricărei intervenții chirurgicale, există și riscuri. Aproximativ unul din 10 pacienți suferă de efecte secundare după intervenție, cum ar fi infecția pielii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Operații estetice pe bani publici. Reacția medicului Vitalie Stan, urmărit penal pentru mită de 25.000 €
Operații estetice pe bani publici. Reacția medicului Vitalie Stan, urmărit penal pentru mită de 25.000 €

Vitalie Stan, fost manager al Spitalului Clinic de urgenţă Chirurgie Plastică şi Arsuri din Bucureşti, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru luare de mită, după ce ar fi primit de la 16 paciente suma totală de 25.000 de euro.

Numărul operațiilor estetice a crescut în timpul pandemiei. Ce spun esteticienii
Numărul operațiilor estetice a crescut în timpul pandemiei. Ce spun esteticienii

Deși pentru unii poate părea un moft, pentru alții a devenit un mod de viață. Tocmai de aceea a crescut numărul operațiilor estetice pe timpul pandemiei de coronavirus, în România.

Criză dramatică de sânge în spitale. Medicii îi trimit pe cei care trebuie să fie operați să-și caute donatori
Criză dramatică de sânge în spitale. Medicii îi trimit pe cei care trebuie să fie operați să-și caute donatori

Este criză de sânge în spitalele din țară și pentru ca situația să fie și mai gravă mulți medici sunt nevoiți să amâne operațiile. Nevoia mare întâlnită mereu vara s-a accentuat anul acesta pe fondul pandemiei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.