Un asteroid cu diametrul de 2 kilometri va trece pe lângă Terra. Ce spun specialiștii

×
Codul embed a fost copiat

Un asteroid cu diametrul de 2 kilometri va trece miercuri pe lângă pământ, dar la o distanță sigură, de peste 6 milioane de kilometri.

Ca și cum ar fi la curent cu zbuciumul prin care trece acum Terra, asteroidul pare să poarte o mască de protecție, într-o imagine suprinsă de NASA. Botezat „1998 OR2", asteroidul nu prezintă nici un risc de impact, asigură oamenii de ştiinţă.

Programul „NASA Asteroid Watch", dar şi cercetători din alte părţi ale lumii, observă în mod regulat spaţiul din jurul Pământului pentru a supraveghea mişcarea asteroizilor deja cunoscuţi şi pentru a identifica potenţiali noi vizitatori.

Orice asteroid de cel puţin 140 de metri în diametru, care se deplasează pe o orbită ce-l aduce până la maximum 7,5 milioane de kilometri distanţă de Terra, este urmărit cu atenţie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Avertismentul NASA. Un asteroid „periculos” va trece pe lângă Pământ
Avertismentul NASA. Un asteroid „periculos” va trece pe lângă Pământ

Potrivit NASA un asteroid periculos va trece pe lângă Pământ, sâmbătă.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Câțiva români încearcă să devieze traiectoria unui asteroid
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Câțiva români încearcă să devieze traiectoria unui asteroid

Câțiva români lucrează la sistemul de navigație al navetei spațiale europene, care va încerca, în premieră, alături de una americană, să devieze traiectoria unui asteroid.

Un asteroid imens, cu ”potenţial periculos”, filmat când se apropie de Pământ. VIDEO
Un asteroid imens, cu ”potenţial periculos”, filmat când se apropie de Pământ. VIDEO

Un asteroid de dimensiunile unui zgârie-nori, clasificat de NASA ca fiind "cu potențial periculos", a fost filmat în timp ce trece foarte aproape de Terra, informează space.com.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.