Castelul Peleș: Cea mai spectaculoasă clădire din România. Tarife, program și toate informațiile pentru vizitare

Castelul Peles
Pixabay

Castelul Peleș este una dintre cele mai spectaculoase clădiri din România și se numără printre cele mai vizitate obiective turistice de la noi din țară.

Arhitectura sa deosebită, amplasarea pitorească în mijlocul naturii, dar totodată aproape de centrul orașului Sinaia, și istoria impresionantă a clădirii fac din acest castel o atracție unică, atât pentru turiștii străini, cât și pentru români.

Dacă vrei să vizitezi și tu impresionantul castel Peleș, îți prezentăm în continuare câteva informații utile, care te vor ajuta să-ți organizezi cât mai bine excursia.

Istoria castelului Peleș

Castelul Peleş a fost construit în stil neorenascentist, la cererea regelui Carol I, inițial ca reședință de vară a familiei regale, dar ulterior a fost folosit și în scopuri oficiale. Construcția a început în anul 1873 și a fost terminată abia în 1914, deși inaugurarea a avut loc în 1883. În această perioadă au fost ridicate în apropiere și alte construcții impresionante - castelul Pelișor, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foișor, Grajdurile, Vila Șipot.

Peleșul a fost reședință regală până în anul 1947, fiind naționalizat de autoritățile comuniste un an mai târziu și transformat în muzeu începând cu anul 1953, în timp ce alte clădiri din complex au devenit case de creație și odihnă pentru artiștii agreați de regimul comunist. În 1975, din cauza stării avansate de degradare, castelul a fost închis pentru public, fiind folosit doar ocazional, în scopuri de protocol. Abia din anul 1990, după căderea regimului comunist, castelul Peleș a fost redeschis vizitatorilor, iar din anul 2007 a reintrat în proprietatea familiei regale care l-a închiriat Ministerului Culturii.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Prezentarea camerelor din Peleș

Castelul are foarte multe încăperi și nu toate sunt deschise turiștilor. Astfel, tururile de vizitare includ numai cele mai importante camere:

●      Holul de Onoare - care se întinde pe trei etaje și are pereții îmbrăcați în lemn de esență exotică. Holul este decorat cu basoreliefuri impresionante, cu sculpturi de alabastru și panouri retractabile din sticlă vitrată.

●      Apartamentul Imperial - realizat în stil baroc, în cinstea împăratului austro-ungar Franz Joseph, prieten al familiei regale, care a vizitat castelul.

●      Sala Mare de Arme - încăperea găzduiește o expoziție impresionantă de peste 1.500 de arme și armuri, datând din secolele XIV-XIX, una dintre cele mai mari colecții de acest fel din Europa. Expoziția include inclusiv arme folosite de regele Carol I în timpul Războiului de Independență împotriva Imperiului Otoman.

●      Sala Mică de Arme - camera conține o colecție de arme orientale (otomane, persane și arabe), fabricate în special din aur și argint și decorate cu pietre prețioase.

●      Sala de Teatru - sala de spectacole este amenajată în stil Ludovic al XIV-lea, găzduiește 60 de scaune și o lojă regală. Decorațiunile includ picturi murale realizate de Gustav Klimt și Frantz Matsch.

●      Sala Florentină - impresionează în special prin ușile din bronz masiv fabricate la Roma și șemineul din marmură frumos decorat.

●      Salonul Maur - încăperea este amenajată în stil oriental, cu carpete otomane, arme și armuri și cu o mică fântână interioară din marmură, iar mobilierul este încrustat cu sidef.

●      Salonul Turcesc - mica încăpere, decorată cu carpete otomane și textile din mătase, era folosită ca fumoar de către domni, în timpul sindrofiilor.

Castelul Peleș - program de vizitare

Castelul Peleș poate fi vizitat numai în grup organizat, printr-un tur ghidat care durează aproximativ 45 de minute. Există tururi în limba română sau în limbi străine, iar taxa de ghidaj este inclusă în prețul biletului de intrare. În funcție de opțiunile tale, poți alege un tur mai scurt, care include doar vizitarea încăperilor de la parter, un tur care include parterul și primul etaj sau turul complet, care include și camerele de la al doilea etaj.

Programul de vizitare este următorul:

●      Marți: 09:15 – 17:00

●      Miercuri: 10:00 – 17:00

●      Joi – Duminică: 9:15 – 17:00

●      Luni: închis.

Conducerea muzeului oferă și următoarele informații importante:

●      În zilele de marți se vizitează doar expoziția de bază (parterul),

●      Ultima intrare pentru turul I (parter și primul etaj) se face la ora 15:30,

●      Ultima intrare pentru turul II (parter și două etaje) se face la ora 14:45,

●      Ultima intrare pentru expoziția de bază (parter) se face la ora 16:15,

●      Casa de bilete se închide la ora 16:10.

Castelul Peleș - bilete online

Pentru a vizita castelul, poți cumpăra biletele online (www.bilete.peles.ro) sau de la casele de bilete de la Peleș sau Pelișor.

Pentru expoziția de bază, care include numai parterul castelului, prețul este de 50 de lei pentru adulți, 25 de lei pentru pensionari și 12,5 lei pentru elevi sau studenți.

Pentru turul care include parterul și primul etaj, prețurile sunt: 100 lei, 50 lei, respectiv 25 lei, iar pentru turul complet (parter, etajul 1 și etajul 2) tarifele sunt 150 lei, 75 lei și 37,5 lei.

Cum ajungi la Castelul Peleș

La castelul Peleș este foarte ușor de ajuns atât cu mașina, cât și cu trenul sau autobuzul. Coboară în gara sau autogara Sinaia și de acolo poți merge pe jos aproximativ 30 de minute sau poți lua un taxi de la gară. Dacă folosești mașina personală, trebuie să știi că există o parcare amenajată în apropierea castelului, dar ultima parte a traseului o vei parcurge tot pe jos. Nu este însă mult de mers, iar traseul este foarte plăcut, prin pădure și te poți opri să te odihnești puțin la terasele din complex. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Locul în care turiștii sunt cronometrați la baie. Care este motivul pentru care sunt monitorizați | FOTO
Locul în care turiștii sunt cronometrați la baie. Care este motivul pentru care sunt monitorizați | FOTO

O atracție turistică antică care atrage vizitatori din întreaga lume are instalate cronometre la toalete. O idee bizară, dar justificată, spun autoritățile.  

Veste proastă pentru turiștii din Grecia. Un important obiectiv turistic a fost închis
Veste proastă pentru turiștii din Grecia. Un important obiectiv turistic a fost închis

Acropola din Atena, cel mai vizitat sit din Grecia, va rămâne închisă publicului miercuri, în cea mai călduroasă parte a zilei, din cauza valului de căldură care afectează în prezent ţara, a anunţat miercuri Ministerul Culturii.

Locul din Europa în care o locuință costă trei euro. Cum arată casele scoase la vânzare de Primărie | FOTO
Locul din Europa în care o locuință costă trei euro. Cum arată casele scoase la vânzare de Primărie | FOTO

În ultimii ani autoritățile italiene au făcut tot posibilul să repopuleze unele orașe aflate în declin demografic.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.