Festival în plină stradă la Koln, timp de 6 zile. Oamenii celebrează „al cincilea anotimp”

×
Codul embed a fost copiat

La Koln, joi s-a dat startul unei petreceri de stradă care ţine şase zile. Este vorba despre carnavalul dinaintea Postului Paştelui catolic. Apogeul va fi luni, dar oamenii s-au distrat straşnic încă de joi.

Exact la ora 11 şi 11 minute, pe o scena din Piaţa Veche, prinţul, fecioara şi fermierul au dat startul Carnavalul de la Koln, supranumit şi „al cincilea anotimp".

Cele trei personaje conduc festivităţile încă din 1883. Piaţa se umple de Jecks, adică petrecăreţi în costume elaborate, de inspiraţie medievală. Însă oricine este liber să se costumeze oricum - singura regulă fiind aceea de a fi totuşi costumat.

„Mâine vor fi oameni obişnuiţi care se duc la birou, la lucru. Dar azi pot fi oricine!"

Citește și
concurs carnati
Concurs de făcut cârnaţi, la Sibiu. "Este catifelat şi plăcut"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În următoarele zile, sunetul tobelor, coloana sonoră specifică acestui carnaval, va invada Kolnul. Şi în jurul oricărei orchestre apar instantaneu petreceri improvizate. Oameni complet necunoscuţi se prind în hore sau formează un şir de conga. Se pare că oamenii aşteptau cu nerăbdare carnavalul, căci distracţia a început în forţă din prima zi.

„Super! Suntem pentru prima oară în Koln şi ne place la nebunie."

Carnavalul de la Koln durează până pe 6 martie, dar punctul culminant este procesiunea numită „Lunea Trandafirilor”. 200 de care alegorice vor parcurge un traseu de opt kilometri, aruncând de la bord 300 de tone de bomboane pentru copii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Festival inedit al câinilor, înainte de intrarea în postul Paștelui. FOTO
Festival inedit al câinilor, înainte de intrarea în postul Paștelui. FOTO

În Insulele Canare, nu doar oamenii se costumează şi merg la carnaval înainte de intrarea în postul Paştelui, ci şi patrupedele.

Concurs de făcut cârnaţi, la Sibiu.
Concurs de făcut cârnaţi, la Sibiu. "Este catifelat şi plăcut"

Cârnaţii au fost vedetele unui concurs inedit găzduit la Sibiu, în ultima zi de festival gastronomic dedicat Gusturilor Iernii.

Reacţia unei turiste când află că există Neversea şi la munte.
Reacţia unei turiste când află că există Neversea şi la munte. "Am făcut trenuleţul vesel"

La munte s-a mutat, pentru o zi şi Neversea, cel mai aşteptat festival de la malul mării. Turiştii care au ajuns ieri în Predeal au uitat pentru un timp de schiat şi săniuş şi au dansat fără oprire în fata scenei amenajate la baza pârtiei Clăbucet.

UNTOLD: Unul dintre cei mai faimoşi DJ din lume a anunţat că vine. Preţul abonamentelor
UNTOLD: Unul dintre cei mai faimoşi DJ din lume a anunţat că vine. Preţul abonamentelor

Martin Garrix revine la festivalul "Untold". Organizatorii au anunţat joi primii artişti pentru a 5-a ediţie a festivalului. Sunt şi trupe noi, care vor cânta pentru prima dată, la Untold.

Momentul în care o scenă cu sute de persoane s-a prăbușit, în timpul unui festival
Momentul în care o scenă cu sute de persoane s-a prăbușit, în timpul unui festival

Incident dramatic în timpul unui carnaval din Argentina. O scenă pe care se aflau sute de persoane s-a prăbușit subit. În urma incidentului, peste 30 de persoane au fost rănite în orașul Vila Santa Rosa de lângă Cordoba.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.