Tabără de neuitat în Țara Moților pentru zeci de copii. Ce au învățat elevii

×
Codul embed a fost copiat

O săptămână departe de orașe agitate, în mijlocul naturii. De asta au avut parte zeci de copii care au ales să meargă în tabără în inima Apusenilor.

Au cutreierat poteci din vârf de munte, au explorat peșteri, s-au răcorit lângă cascade și au fost poftiți în casele oamenilor din Țara Moților.

În plus, au descoperit tradițiile locului, apoi au legat prietenii în jurul focului de tabără.

Tradiţionalul foc de tabără a fost nelipsit din aventura celor peste 70 de copii dornici să exploreze Țara Moților.

Departe de agitaţia marilor oraşe, puștii au luat la pas zona în care timpul parcă a stat în loc şi au cutreierat în voie potecile. Iar peisajele care te îmbie la visare i-au fascinat.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Elevii au vizitat, de pildă, Peştera Urşilor, Gheţarul de la Scărişoara, Groapa Ruginoasă şi Peştera Meziad. Dar au avut ocazia şi să descopere tradiţiile locului, păstrate cu sfinţenie.

Copiii spun că experienţa a fost unică şi că amintirile adunate sunt de nepreţuit.

"Cel mai mult mi-a plăcut excursia la Patrahaitesti pentru că totul era desprins din trecut, am văzut tradiţiile pe care moţii le aveau, şi cum trăiau ei în Apuseni."

"Ne-am bucurat de fiecare cascadă, de fiecare peşteră în fiecare moment şi am învăţat din aceste locuri ca natura trebuie respectată."

"Experienţă care mi-a plăcut cel mai mult a fost la Peştera Urşilor, deoarece este un loc prin de istorie şi cu o poveste foarte impresionantă."

Darius Lupscau, profesor: "Cu toţii am avut de învăţat despre artă şi tradiţia moţeasca, copii s-au declarat foarte, foarte mutumiti, le-a plăcut enorm."

Viorica Panaitescu: "La noi în Arieşeni sunt foarte multe obiective turistice, au fost mulţi copii din toată ţara, am avut opt serii de tabără."

Tabăra, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Alba, s-a încheiat. Iar copiii s-au întors acasă, mai ales că luni va suna din nou clopoţelul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Străinilor le place mămăliga. Sunt grămadă pe ceaun”. Stâna de la Transalpina este atracția favorită a turiștilor
„Străinilor le place mămăliga. Sunt grămadă pe ceaun”. Stâna de la Transalpina este atracția favorită a turiștilor

S-a redeschis Transalpina, cea mai înaltă și spectaculoasă șosea din România. Se circulă cu mașina sau motocicleta pe tronsonul de 150 de kilometri ce trece prin cinci județe.  

Palatul Elisabeta – clădirea în care s-a scris o parte din istoria țării
Palatul Elisabeta – clădirea în care s-a scris o parte din istoria țării

Vizitarea unui vechi palat regal, situat chiar în inima Bucureștiului, este o experiență deosebită, mai ales pentru cei care vor să aibă parte de liniște în weekendurile din sezonul estival, când toată lumea se înghesuie la mare sau la munte.

Cele mai bune parcuri de distracție și aventură din România, pentru un 1 iunie perfect alături de copii
Cele mai bune parcuri de distracție și aventură din România, pentru un 1 iunie perfect alături de copii

Ziua Internațională a Copilului, celebrată pe 1 Iunie, este prilejul perfect pentru familii de a petrece timp de calitate împreună, oferind copiilor experiențe memorabile și pline de veselie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.