ANM a emis un Cod galben de ninsori și viscol în 13 județe din România

Ninsoare
iStock

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o atenţionare meteorologică Cod galben ninsori moderate cantitativ, viscol intensificări ale vântului pentru 13 judeţe, valabilă de duminică, ora 06:00, până luni, la ora 10:00.

În intervalul menţionat, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în special la altitudini de peste 1700 m, va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

Vântul va sufla tare, cu rafale în general de 80-90 km/h, iar pe creste peste 100-120 km/h, viscolind puternic ninsoarea şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii.

Intensificări ale vântului se vor semnala temporar şi în Munţii Banatului şi în zona joasă a judeţului Caraş-Severin, unde vor fi viteze la rafală ce vor depăşi 70-90 km/h, iar precipitaţiile vor fi mixte.

În zilele de luni (28 decembrie) şi marţi (29 decembrie) vântul va continua să fie tare la munte, mai ales în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, unde va spulbera zăpada, precizează ANM.

Citește și
După un Crăciun cu vreme caldă, vin ninsorile. Zonele în care va ninge în următoarele două zile
După un Crăciun cu vreme caldă, vin ninsorile. Zonele în care va ninge în următoarele două zile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Vâlcea şi Vrancea.

De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat informarea meteo de precipitaţii şi intensificări ale vântului, valabilă de sâmbătă, ora 10:00, până luni, la ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, la munte vor predomina ninsorile, în special la altitudini de peste 1.500 de metri şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Pe parcursul zilei de duminică (27 decembrie) vântul va avea intensificări, în special pe creste, unde rafalele vor depăşi 80-90 km/h şi va fi viscol.

În jumătatea de sud a ţării temporar vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ, local se vor depăşi 15-25 l/mp şi izolat 30 l/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, exceptând seara de sâmbătă (26 decembrie) şi noaptea de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie), când în sudul Banatului, al Transilvaniei şi al Moldovei şi pe alocuri în Oltenia şi Muntenia, vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă.

Începând din cursul zilei de duminică (27 decembrie), vântul se va intensifica treptat şi în restul teritoriului, iar local mai ales în Oltenia, Muntenia şi Transilvania va atinge la rafală viteze în general de 50-55 km/h.

În zona montană pe spaţii restrânse este posibil să se formeze polei sau gheţuş, precizează ANM.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prognoză meteo specială pentru București, de la ANM. Ce se întâmplă în următoarele zile
Prognoză meteo specială pentru București, de la ANM. Ce se întâmplă în următoarele zile

Vremea va fi închisă în Capitală în următoarele zile, iar temporar va ploua, în general moderat cantitativ, însă vor fi posibile şi precipitaţii sub formă de lapoviţă.

După un Crăciun cu vreme caldă, vin ninsorile. Zonele în care va ninge în următoarele două zile
După un Crăciun cu vreme caldă, vin ninsorile. Zonele în care va ninge în următoarele două zile

După acest Crăciun cu vreme blândă, vine zăpada. Meteorologii au emis o informare de ninsori, lapoviță și vânt putenic pentru următoarele două zile.

Vin ninsorile în țară. Cum va fi vremea în Capitală în zilele următoare
Vin ninsorile în țară. Cum va fi vremea în Capitală în zilele următoare

Meteorologii anunţă ploi în zona de sud, iar sâmbătă spre duminică ninsori, lapoviţă şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării. Pentru Bucureşti, sunt anunţate ploi şi lapoviţă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.