Cod galben de vânt puternic în mai multe județe şi Bucureşti. În unele zone noaptea se va forma brumă

ANM anunță cod portocaliu de vijelii și vânt puternic în 11 județe
Pro TV

Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, până sâmbătă dimineaţă, iar în unele zone noaptea se va forma brumă, anunţă meteorologii.

Aceștia au emis Cod galben privind intensificări ale vântului, pentru ziua de joi, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi în municipiul Bucureşti.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă de joi, de la ora 10:00, până sâmbătă, la ora 9:00. În această perioadă, vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, iar pe parcursul nopţilor, în regiunile intracarpatice şi zonele deluroase, pe alocuri se va produce brumă.

Joi, temporar va ploua în jumătatea de nord a teritoriului şi pe arii restrânse în rest. Izolat, cantităţile de apă vor fi de 15...20 l/mp. Local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general între 45 şi 55 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali de 60...80 km/h.

La altitudini de peste 1.500 de metri vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, îndeosebi joi.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă, joi, între orele 10:00 şi 21:00, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi în municipiul Bucureşti. Aici, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55...65 km/h şi izolat de 70 km/h.

În zona Capitalei, până vineri, la ora 9:00, valorile termice vor continua să scadă uşor. Pe parcursul zilei vor fi înnorări temporare şi condiţii de ploaie slabă, când şi vântul va avea intensificări, cu rafale de 50...55 km/h. Noaptea, cerul se va degaja, iar vântul va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 16...17 grade, iar cea minimă de 3...6 grade.

De vineri de la ora 9:00, până sâmbătă la aceeaşi oră, vremea va fi răcoroasă. Cerul va avea înnorări, însă probabilitatea pentru ploi slabe va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 15...17 grade, iar cea minimă de 5...7 grade.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ
Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineață, două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică și caniculă, valabile în mai mult de jumătate din ţară.

Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută
Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută

Astăzi apar mai multe reprize cu ploi zgomotoase, la munte, în vest, centru și local în celelalte zone. Ploile pot să lase în urmă cantități de apă de peste 30...40 l/mp.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.