Cum va fi vremea de Paște și 1 Mai. Anunțul meteorologilor ANM

Rețete de Paște
iStock

Meteorologii ANM anunță cum va fi vremea în intervalul 15 aprilie - 6 mai, specialiștii precizând că în prima parte a intervalului temperaturile vor fi scăzute, dar că vremea se va îmbunătăți spre sfârșitul intervalului.

Cum va fi vremea în săptămâna 15 - 22 aprilie 2019

Potrivit prognozei ANM, în săptămâna 15 - 22 aprilie 2019, vlorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice.

În aceeași perioadă, precipitațiile vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice și la munte.

Cum va fi vremea în săptămâna 22 - 29 aprilie 2019

Vremea se va încălzi în săptămâna 22 - 29 aprilie 2019, temperatura aerului urmând să aibă valori mai ridicate decât cele normale în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare pe întreg teritoriul României.

Cum va fi vremea de Paște și 1 Mai

În săptămâna 20 aprilie - 6 mai 2019, temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa, în general, în jurul celor normale pentru această săptămână.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Cum va fi vremea în săptămâna 06 – 13 mai 2019

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în cea mai mare parte a țării.

Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice și la munte.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni. Regiunile unde se ajunge la -6 grade
Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni. Regiunile unde se ajunge la -6 grade

Va fi frig şi va ploua aproape zilnic în următoarele 2 săptămâni, avertizează meteorologii. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.