Prognoza pentru Bucureşti. Ploi torenţiale şi vijelii timp de mai multe zile

ploaie

Meteorologii au actualizat sâmbătă prognoza pentru municipiul Bucureşti, avertizând că în următoarele zile se vor semnala ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, sâmbătă, 1 iunie, începând din orele amiezii, se vor semnala înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice. Este posibil să se înregistreze cantităţi de apă de 3 - 7 litri/mp şi izolat 10 litri/mp. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 15 - 16 grade Celsius.

Duminică, 2 iunie, după-amiaza şi noaptea, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă de 15 - 17 grade Celsius.

Meteorologii avertizează că luni, 3 iunie, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată în Bucureşti, unde se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 15 - 16 grade Celsius.

Prognoza specială pentru municipiul Bucureşti este valabilă în perioada 1 iunie, ora 10:00 - 4 iunie, ora 10:00, însă în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prognoza prin avertizări de vreme severă imediată.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cod portocaliu și cod galben de ploi torențiale și vijelii pentru zeci de județe
Cod portocaliu și cod galben de ploi torențiale și vijelii pentru zeci de județe

Meteorologii au emis avertizare cod portocaliu de ploi abundente pentru judeţele Botoşani, Iaşi, Suceava şi Neamţ şi cod galben în alte 26 de judeţe, inclusiv în Harghita, unde este aşteptat Papa Francisc

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.