Vreme deosebit de rece în Capitală. Ninsori și vânt cu rafale de până la 70 km/h

Vant
Getty

Vântul va avea, în Capitală, intensificări de până la 70 km/h, iar precipitaţiile vor fi mixte pe parcursul zilei de luni, iar începând din noaptea de luni spre marţi, sub formă de ninsoare, relevă prognoza de specialitate, publicată luni de ANM.

Conform meteorologilor, în următoarele trei zile (23 martie, ora 11:00 - 25 martie, ora 8:00), vremea se va menţine închisă şi va fi deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii martie.

Astfel, temperatura maximă va fi de 2 - 4 grade, iar cea minimă cuprinsă între -2 şi -1 grad. Temporar, se vor semnala precipitaţii mixte pe parcursul zilei de luni, iar începând din noaptea de luni spre marţi (23/24 martie) în special sub formă de ninsoare. Stratul de zăpadă depus, la finalul intervalului, va fi neuniform, cu grosimi de aproximativ 4 - 8 cm.

De asemenea, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 55 - 60 km/h, mai mari pe parcusul zilei de marţi (24 martie), când rafalele vor atinge 65 - 70 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Circulaţie în condiţii de iarnă pe foarte multe drumuri naţionale din ţară. VIDEO
Circulaţie în condiţii de iarnă pe foarte multe drumuri naţionale din ţară. VIDEO

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, luni dimineaţa, se circulă în condiţii de iarnă pe foarte multe drumuri naţionale din ţară, însă nu sunt înregistrate blocaje sau probleme majore privind fluenţa traficului.

ANM a emis cod galben de ninsori și viscol în 21 de județe
ANM a emis cod galben de ninsori și viscol în 21 de județe

Vremea se va răci accentuat în toată ţara începând de sâmbătă seara şi se va depune strat consistent de zăpadă în special în zonele de munte şi în regiunile sudice, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Prognoză meteo specială pentru Capitală. Viscol şi strat de zăpadă de 20 cm
Prognoză meteo specială pentru Capitală. Viscol şi strat de zăpadă de 20 cm

Vremea se va răci accentuat în Bucureşti, începând de duminică, iar ninsorile şi viscolul îşi vor face simţite prezenţa până miercuri dimineaţa, reiese din prognoza de specialitate publicată, vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.