Vremea 14 ianuarie 2019. Zona din țară în care vor fi 8 grade

×
Codul embed a fost copiat

Luni vremea se încălzeşte la noi în ţară, însă, din cauza vântului nu prea simţim schimbarea de temperatură. O să mai ningă în nord şi prin centru, la munte va fi viscol şi stratul de zăpadă creşte, iar vântul prinde putere aproape peste tot.

Maximele vor fi de la 0 la 6 grade, dar pe litoral se ating izolat 7-8 grade..

Cum va arăta vremea în fiecare regiune:

În Dobrogea şi Bărăgan, situaţia este ceva mai bună fată de ziua trecută, norii apar mai mult pe litoral, dar vântul se înteţeşte peste tot.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei se îmbunează vremea. Maximele trec peste zero, iar la noapte se ating minus 1 - minus 2 grade în zonă.

Citește și
Austria zapada
Cod galben de ninsoare și viscol în 12 județe. Avertizarea în vigoare pentru restul țării
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În nordul Moldovei şi în Bucovina sunt aşteptate precipitaţii, mai ales ninsori pe la munte şi ceva lapoviţă mai jos. La noapte va ninge slab în nordul provinciei.

Domină ninsorile şi în nordul Transilvaniei şi prin Maramureş, dar nu este exclusă nici lapoviţă. Oricum, stratul de zăpadă va creşte destul de mult, iar pe creste va fi viscol. La noapte se face din nou foarte frig.

În vestul ţării se arată soarele temporar, dar mai sunt ceva condiţii de lapoviţă sau ploaie. Vântul creează probleme, iar la munte se vor atinge viteze de până la 100 km/h.

În ţinuturile centrale se anunţă vreme închisă şi ninsori temporare. Se încălzeşte şi vor fi temperaturi pozitive cam peste tot.

Se îmblânzeşte vremea şi prin Oltenia, se face mai cald, dar vântul va fi tot mai insistent, aşa că nu vom percepe aceasta încălzire.

Şi în ţinuturile sudice cresc temperaturile, însă după-amiaza, vântul devine tot mai nervos şi va avea rafale de 45-55 km/h. La noapte o să avem temperaturi mai mari ca în ultima perioadă.

BUCUREȘTI

În Bucureşti, luni temperaturile cresc şi se vor atinge 2 grade cu plus în termometre. Norii apar trecător, iar vântul devine insistent după prânz şi la noapte. Barometrele vor indica o nouă scădere a presiunii atmosferice.

Şi marți avem aceeaşi situaţie: soare cu nori şi un vânt intens. În noaptea următoare se face mai frig. Miercuri, se anunţă vânt cu intensificări, nori puţini şi o maximă în jur de 2 grade.

Abia de joi se mai domoleşte vântul. Vremea se anunţă frumoasă, iar temperaturile mai cresc cu câteva grade.

LA MUNTE

Luni avem vreme severă, cu viscol şi ninsori serioase. Vântul accetuează senzaţia de frig, ninsorile vor fi consistente în masivele vestice şi nordice, iar vizibilitatea va fi foarte scăzută.
Marți dimineaţă va fi ger, apoi ninsorile se extind peste toate masivele. Mai serioase vor fi cele din nordul Orientalilor, iar viscolul continua la altitudini mari.

Miercuri se încălzeşte, însă vă mai ninge şi vântul rămâne activ.
Abia de joi apare soarele pe la munte, dar în Apuseni şi prin Orientali mai sunt condiţii de lapoviţă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un ciclon din Atlantic lovește România. Zonele afectate de zăpadă și vânt puternic
Un ciclon din Atlantic lovește România. Zonele afectate de zăpadă și vânt puternic

După cea mai geroasă noapte din an, iarna nu ne dă nicio clipă de răgaz. Duminică intră în vigoare un nou cod galben de ninsori şi viscol. Sunt vizate zonele de munte din 10 judeţe.

Cod galben de ninsoare și viscol în 12 județe. Avertizarea în vigoare pentru restul țării
Cod galben de ninsoare și viscol în 12 județe. Avertizarea în vigoare pentru restul țării

12 județe din nordul și vestul României vor fi vizate, duminică, de un cod galben de ninsori și viscol, care va fi în vigoare până luni la ora 14.00.

Vremea 13 ianuarie 2019. Zonele care nu vor scăpa de ger
Vremea 13 ianuarie 2019. Zonele care nu vor scăpa de ger

Duminică, vremea rămâne rece în jumătatea estică şi ceva mai caldă ca sâmbătă în cea vestică. Vin şi ceva precipitaţii, iar maximele vor fi de la minus 6 la plus 4 grade.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.