Vremea azi, 2 iulie. O să plouă consistent în aproape toată țara. Vor fi vijelii și grindină

×
Codul embed a fost copiat

Vineri o să plouă consistent în nordul, centrul, estul şi sud-estul țării, dar şi pe la munte. Ploile vin cu vijelii, grindină şi cantităţi mai importante de apă, iar maximele termice vor ajunge până la 32 de grade în sud-vestul Olteniei.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim înnorări şi mai multe reprize de ploaie pe parcursul zilei. La Călăraşi ieri au fost 34 de grade, dar astăzi se răcoreşte şi vor fi 26 de grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, se anunţă vreme instabilă, cu averse consistente. Ieri am avut 31 de grade şi disconfort termic, însă astăzi avem temperaturi plăcute. În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, apar mai multe perioade cu înnorări şi averse serioase, cu tunete, fulgere şi rafale puternice de vânt. Se răcoreşte şi vor fi cel mult 28 de grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, se anunţă vreme neplăcută cu înnorări, ploi în mai multe reprize şi vânt destul de intens. Temperaturile scad şi se ating cel mult 25 de grade în Maramureş.

În vestul ţării, o să avem vreme schimbătoare, soare cu nori dar şi ploi pe suprafeţe restrânse. Temperaturile mai scad puţin şi ajung până la 29 de grade.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În Transilvania, vor fi intervale cu ploi consistente, vijelii şi căderi de grindină. Se răcoreşte şi după prânz se ating 24-25 de grade în vestul provinciei. În sud-vestul ţării, temperaturile mai scad puţin şi se ating 32 în Oltenia. Apar şi ceva ploi, însoţite de tunete, fulgere şi răbufniri ale vântului dar vor fi şi perioade cu soare pe parcursul zilei.

În ţinuturile sudice, vor fi înnorări şi mai multe serii de averse iar temperaturile scad şi se ating cel mult 28 de grade în Lunca Dunării.

În Bucureşti, astăzi vor fi înnorări, averse şi vântul va creşte în intensitate. Se răcoreşte şi după prânz se vor înregistra în jur de 27 de grade Celsius. La noapte va continua să plouă şi minima va ajunge pe la 17 grade.

În zonele de munte, astăzi temperaturile mai scad puţin şi atmosfera rămâne instabilă. Vin alte ploi abundente, e posibil să cadă grindina, iar vântul va avea intensificări pe creste, dar şi pe timpul ploilor.

Pe litoral, astăzi instabilitatea va creşte. Ploile apar în mai multe reprize pe parcursul zilei şi se vor strânge cantităţi însemnate de apă. Se răcoreşte şi se ating cel mult 25 de grade pe plajă, iar apa mării va avea 21-22 de grade.

Sâmbătă, temperaturile mai scad puţin, iar ploile apar mai mult în vestul, nordul, centrul şi sud-estul ţării. Se mai pot strânge cantităţi importante de apă, iar vântul se intensifică la munte şi în sud-vest.

Duminică se încălzeşte uşor, dar nu scăpăm de ploi. Acestea vor veni mai ales în zonele de deal şi de munte, iar vântul suflă mai tare pe timpul ploilor, dar şi în est.

Luni din a doua parte a zilei, apar averse şi descărcări electrice la deal şi la munte şi izolat în rest. Temperaturile mai cresc puţin şi se opresc pe la 34 de grade în sud-vest.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.