Vremea azi, 21 februarie. Se încălzește simțitor, dar vântul se intensifică aproape peste tot

×
Codul embed a fost copiat

Marți se încălzeşte simţitor. Mai vin câteva ploi slabe în nord, în nord-est şi în centru, iar vântul se intensifică aproape peste tot. Maximele pleacă de la 8 grade în depresiuni şi ajung la 19 grade în sudul României.

În Dobrogea şi Bărăgan atmosfera se menţine însorită şi se face mult mai cald decât în mod obişnuit. Vântul devine tot mai insistent, iar temperaturile urcă până la 17-18 grade- valori de luna aprilie.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim vreme frumoasă şi temperaturi neobişnuit de mari pentru acest moment al anului. Luni au fost 10-11 grade; marți se ating 16-17 grade, dar vântul are intensificări şi aici.

Vremea se încălzeşte şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. Maximele ajung la 13-14 grade, dar avem o zi cam neplăcută, cu înnorări, ploi trecătoare şi vânt puternic. În această zonă vor fi rafale de peste 70-80 KM/h.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme închisă, câteva ploi slabe şi temperaturi în creştere faţă de luni. Se ating 11-12 grade, însă vântul continuă să agite atmosfera şi bate foarte tare în zonele de munte.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Încălzirea vremii se simte şi în vestul ţării. Pe aici nu sunt semne de ploaie. Amiaza aduce atmosfera de primăvară, soare, câţiva nori şi în jur de 14-15 grade.

Un aer cald ajunge şi în Transilvania, însă pe aici va cam înnorat. S-ar putea să vină şi câţiva stropi de ploaie, dar principala problemă o să fie vântul puternic. În sudul provinciei, acesta poate depăşi 80 km/h, iar în zonele înalte de munte vor fi rafale de peste 100 km/h.

În Oltenia nu prea zărim norii. Avem vreme frumoasă şi se face mult mai cald decât ar fi normal. Maximele ajung pe la 16-17 grade, dar vântul are intensificări trecătoare şi aici.

Saltul termic este evident şi în sudul ţării. Luni au fost vreo 10 grade, marți maximele se apropie de pragul de 20 de grade. Domină atmosfera cu soare, iar vântul devine ceva mai activ.

Vremea azi, în Bucureşti

Şi în Bucureşti se încălzeşte foarte tare. Maxima ajunge pe la 19 grade, deşi acum ar trebui să fie în jur de 7 grade. Avem o zi însorită, dar cu vânt intens şi rafale de 45...55 Km/h. Atmosfera se linişteşte pe timpul nopţii, iar spre dimineaţă se ating 4-5 grade.

Vremea azi, la munte

Temperaturile cresc şi în zonele de munte. Vremea devine caldă pentru dată din calendar. Soarele se arată peste tot, dar pot să apară şi precipitaţii, în special în Carpaţii Orientali. Pe creste vântul o bate foarte tare şi spulbera zăpada depusă.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, miercuri temperaturile scad uşor, dar va fi în continuare mult mai cald decât ar trebui. Se vor atinge 16 grade, iar miercuri-noapte s-ar putea să picure trecător.

Joi se răceşte accentuat. De fapt temperaturile se apropie de normal şi maxima se opreşte la 7-8 grade. Avem o zi cam mohorâtă, cu vânt activ, poate şi câţiva stropi de ploaie.

Vineri atmosfera se menţine închisă şi o să plouă din când în când. Se mai încălzeşte puţin şi se ating 10 grade pe la amiază.

La munte, vremea rămâne caldă şi miercuri, dar se domoleşte vântul. Doar pe creste mai are unele intensificări, dar nu vorbim de viteze mari. O să avem atmosferă schimbătoare, câteva ploi sau un pic de lapoviţă.

Joi se răceşte în masivele estice. Norii apar aproape peste tot, iar pe seară apar alte precipitaţii în Carpaţii Occidentali şi în Meridionali. Vântul bate mai tare în zona înaltă din masivele sudice.

Ziua de vineri ne-aduce vreme închisă, precipitaţii sub toate formele şi un vânt mai intens la altitudini mari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ
Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineață, două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică și caniculă, valabile în mai mult de jumătate din ţară.

Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută
Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută

Astăzi apar mai multe reprize cu ploi zgomotoase, la munte, în vest, centru și local în celelalte zone. Ploile pot să lase în urmă cantități de apă de peste 30...40 l/mp.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.