Vremea azi, 6 aprilie 2020. Prognoza meteo în București și în țară

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de luni ne-aduce vreme frumoasă, dar destul de rece în orele dimineţii. Nu prea zărim norii, însă vântul continuă să sufle cu putere în sudul şi în sud-vestul ţării.

Maximele pleacă de la 9-10 grade pe litoral şi ajung la 20 grade în ţinuturile vestice.

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan găsim atmosferă însorită şi temperaturi un pic mai scăzute decât ieri. Vântul rămâne destul de insistent, iar în judeţul Constanța şi în estul judeţului Tulcea va atinge viteze de 60 KM/h. Cel mai răcoare va fi la malul mării.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, ne aşteaptă o zi cu soare şi vânt activ. Maximele pierd un grad, două faţă de ieri şi se mai răceşte puţin şi pe timpul nopţii.

Citește și
vreme harta
Vreme schimbătoare la început de aprilie. Ce ne așteaptă în weekend
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Moldovei şi în Bucovina, avem o dimineaţă cam rece, dar temperaturile cresc treptat şi atmosfera devine plăcută la orele amiezii. Vântul nu exagerează, iar maximele ajung pe la 15-16 grade.

La fel va fi şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş: cer senin, temperaturi modeste în primele ore şi în jur de 15-16 grade după prânz. La noapte se lăsă din nou frigul, se ating şi minus 4 grade în zonă şi apare bruma.

Soare şi vreme frumoasă găsim şi în ţinuturile vestice, dar în sudul Banatului vântul are intensificări susţinute, iar în zonele înalte ajunge la viteze de 80 KM/h. Pe aici va fi mai cald decât în celelate regiuni şi se vor atinge 19-20 de grade.

În Transilvania este frig acum dimineaţa, mai ales în zona depresionară. Pe la amiază însă prindem vreme bună, cer senin şi 15-16 grade în vestul provinciei.

Norii nu prea apar nici în zona Olteniei, însă pe aici vântul mai are unele răbufniri. Maximele se menţin în limitele normale, dar se mai răceşte pe timpul nopţii şi temperaturile ajung pe la minus 1 grad.

Şi în ţinuturile sudice avem vreme frumoasă, cer curat, vânt destul de intens şi maxime în jur de 15-16 grade.

Vremea în București

 

În Capitală ne-aşteaptă o zi însorită, dar cam agitată din pricina vântului, care mai poate atinge viteze de 50 km/h. Maximă ajunge pe la 17 grade, iar la noapte se face mai frig. La marginea oraşului vor fi temperaturi negative şi condiţii de brumă.

Vremea la Munte

 

Şi aici găsim soare şi timp frumos, dar va fi cam frig dimineaţa şi noaptea. Atmosfera se mai dezmorţeşte însă pe la amiază, iar în Munţii Banatului vântul sufla tare, cu rafale de 80 KM/h.

Vremea în următoarele zile

 

Marți dimineaţă o să fie frig, chiar ger în zona depresionară. Peste zi, însă temperaturile cresc uşor. Cerul rămâne senin, iar vântul mai are unele porniri în sudul Banatului şi în Dobrogea. Noaptea se lăsă din nou frigul şi reapar condiţiile de brumă.

Miercuri se mai încălzeşte puţin. O să avem soare şi atmosferă plăcută în toată ţara, iar prin nord şi nord-est se vor atinge 20-21 de grade.

Joi prindem încă o zi însorită. Se face mai cald şi temperaturile depăşesc valorile normale pentru această perioadă. Dimineaţa, în depresiuni mai poate să apară bruma, iar pe la câmpie vor fi condiţii de ceaţă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cât de reale sunt cifrele publicate de oficialii chinezi despre bilanțul coronavirusului
Cât de reale sunt cifrele publicate de oficialii chinezi despre bilanțul coronavirusului

În vreme ce SUA și Europa numără zeci de mii de cazuri de infectare cu coronavirus zilnic care au dus la o carantină generalizată, China a început să se redeschidă.

Vreme schimbătoare la început de aprilie. Ce ne așteaptă în weekend
Vreme schimbătoare la început de aprilie. Ce ne așteaptă în weekend

Prognoza meteo 3 aprilie 2020. Vineri frigul persistă în primele ore ale zilei și mai apar câțiva nori prin nordul, nord-vestul și centrul țării.

Cum afectează pandemia de coronavirus prognozele meteorologice
Cum afectează pandemia de coronavirus prognozele meteorologice

Pandemia de coronavirus a început să diminueze fluxul de date care sunt necesare pentru realizarea unor prognoze meteorologice şi modele climatologice fiabile, a avertizat miercuri Organizaţia Meteorologică Mondială, citată de DPA.

Strat de zăpadă de un metru, la Rânca. Stațiunea este, însă, pustie
Strat de zăpadă de un metru, la Rânca. Stațiunea este, însă, pustie

14 județe au stat sub cod calben de vreme rea până în această dimineață.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.