Vremea se răcește în țară. Unde va ploua cel mai mult

×
Codul embed a fost copiat

Joi, vremea va fi destul de neplăcută, cu ploi în multe zone, vânt insistent şi temperaturi în scădere. Maximele vor fi de la 12 la 19 grade.

 

Cum va fi vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan, se anunţă o zi mohorâtă, cu ceva ploi şi frecvente răbufniri ale vântului şi o să plouă şi la noapte.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim vreme urâtă şi ploi temporare. Se răcoreşte puţin, dar vântul va spori senzaţia de frig.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Moldovei şi în Bucovina o să se adune norii şi o să se răcorească faţa de miercuri, dar condiţii de ploaie apar abia la noapte.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş va fi o zi destul de neplăcută, cu ploi consistente şi temperaturi în scădere perceptibilă.

În vestul ţării va ploua mai puţin, se răcoreşte, și din când în când vântul va sufla cu putere. La noapte, însă, se înseninează, iar minimele ajung la 10 grade.

În Transilvania, ploile vor fi destul de serioase, vin peste tot, iar la munte se strâng peste 20 l/mp. Aşadar, nu este nicio surpriză că se răcoreşte.

Şi în Oltenia avem vreme închisă şi ploioasă, cu răbufniri ale vântului şi temperaturi modeste. Norii nu se împrăştie nici pe timpul nopţii.

O atmosferă destul de neplăcută găsim şi în ţinuturile sudice. Şi aici se răcoreşte cu câteva grade, norii persistă, iar vântul va fi activ. Ploile apar către seară şi la noapte.

Şi în Bucureşti avem ceva ploi, însă vremea se menţine caldă pentru luna noiembrie. Joi aşteptăm altă zi închisă, cu răbufniri ale vântului, mulţi nori şi ploi mai spre seară. Vântul atinge viteze de 40 km/h, presiunea atmosferică va creşte, iar maximă termică rămâne la valori de octombrie.

În zonele de munte aşteptam vreme caldă şi ploi pe suprafeţe mari. În Carpaţii Meridionali vor fi cantităţi de peste 25 l/mp, iar vântul va sufla cu putere. Va avea răbufniri cu viteze de 80 km/h.

Cum va fi vremea în următoarele 3 zile

 

În Bucureşti, vin ceva ploi, însă vremea se menţine caldă pentru noiembrie. Joi, aşteptam altă zi neplăcută, cu răbufniri ale vântului, mulţi nori şi ploi mai spre seară. Vântul atinge viteze de 40 km/h, presiunea atmosferică va creşte, iar maximă termică rămâne la valori de octombrie.

Vineri dimineaţă mai apar ceva nori, însă după amiaza vom avea soare. Presiunea atmosferică ajunge la normal, iar maximă urca spre 19 grade.

Sâmbătă dimineaţa aşteptam ceaţă, apoi se anunţă vreme frumoasă şi la fel de caldă că vineri.

Şi duminică va fi cald, se arată soarele, dar apar şi câţiva nori pe parcursul zilei. Vântul va avea unele intensificări, iar în noaptea următoare vine ploaia.

La munte, găsim vreme caldă şi ploi pe suprafeţe mari. În Carpaţii Meridionali vor fi cantităţi de peste 25 l/mp, iar vântul va sufla cu putere. Va avea răbufniri cu viteze de 80 km/h.

Vineri dimineaţă mai sunt condiţii de ploaie, dar spre amiază se arată soarele şi pe aici. Sâmbătă se face mai cald şi doar dimineaţă s-ar putea să burniţeze puţin. Apoi vedem soarele.

Şi duminica se anunţă timp frumos şi temperaturi ridicate, deşi după prânz sunt ceva semne de ploaie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prăpăd în Hunedoara. O vijelie a lăsat fără acoperișuri mai multe clădiri
Prăpăd în Hunedoara. O vijelie a lăsat fără acoperișuri mai multe clădiri

După zile care au părut mai degrabă de vară, vremea se schimbă brusc și toamna începe în forță. Este în vigoare un cod portocaliu de vânt puternic pentru zonele montane din țară, în timp ce în alte regiuni temperaturile au ajuns și la 20 de grade.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.