Vremea se schimbă dramatic. Temperaturile ajung la 25 de grade şi vin vijelii

×
Codul embed a fost copiat

Pregătiți umbrelele, după aceste zile călduroase de vară, vine frigul. Temperaturile vor scădea brusc cu până la 10 grade, spun meteorologii care anunță ploi și vijelii.

În toată țara, vremea se va răci începând de miercuri dimineață. Meteorologii avertizează că, în Bucureşti, ne aşteaptă o scădere bruscă a temperaturii de la 35 de grade câte s-au înregistrat marți la cel mult 25 de grade, câte vom avea miercuri. În plus, se înnorează şi temporar apar ploile. Vântul se va înteţi, de asemenea. Va fi un decor de toamna perfect.

De altfel, vremea se va răci accentuat în toată ţara, începând de miercuri, după ora 10, spun meteorologii. Temperaturile vor scădea cu până la 10 grade şi în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele centrale şi sudice unde vor fi şi ploi abundente.

Meteorologii nu exclud apariţia unor fenomene de vreme severă imediată pentru care vor emite avertizări nowcasting aşa cum s-a întâmplat şi astăzi când 16 judeţe din ţară au fost sub cod galben de ploi şi vijelii şi local, chiar portocaliu.

Însă după aceasta repriză de frig, vremea îşi revine.

Citește și
Vreme ploioasa
Vremea începe să se răcorească. Zonele în care sunt anunţate ploi
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Schimbare majoră a vremii. Unde scad temperaturile cu peste 10 grade
Schimbare majoră a vremii. Unde scad temperaturile cu peste 10 grade

Dacă până acum vara s-a prelungit spectaculos şi septembrie a început cu zile fierbinţi, iată că meteorologii ne avertizează că, în următoarele 24 de ore, în special în Moldova, temperaturile vor coborî cu peste 10 grade Celsius.

Vremea începe să se răcorească. Zonele în care sunt anunţate ploi
Vremea începe să se răcorească. Zonele în care sunt anunţate ploi

Marţi apar ploile şi vremea începe să se răcorească. Aversele vin întâi în nord şi nord-est, apoi şi prin vest şi centru. În ţinuturile sudice avem, în continuare, caniculă.

Zona în care temperaturile au atins valoarea minimă de 6 grade. Pe seară se va înnora
Zona în care temperaturile au atins valoarea minimă de 6 grade. Pe seară se va înnora

Duminică se face din nou foarte cald. Domină atmosfera cu soare şi doar în zonele de munte, pe seară, s-ar putea să apară câţiva nori de ploaie. Maximele pleacă de la 26 de grade la malul mării şi ating 34 de grade prin vestul şi sudul ţării.

Zi toridă în mai multe zone ale țării. Temperaturile vor ajunge până la 35 de grade
Zi toridă în mai multe zone ale țării. Temperaturile vor ajunge până la 35 de grade

Sâmbătă, vremea rămâne foarte caldă. Problemele sunt cam aceleaşi: soare arzător, multă zăpuşeală şi din nou caniculă în vest şi sud-vest. 

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.