Zeci de copaci şi trei stâlpi de curent, doborâţi de vijelie şi ploaia torenţială. Patru autoturisme, avariate în Constanța

copaci
ISU Dobrogea

Zeci de copaci s-au prăbuşit, trei stâlpi de electricitate au fost şi ei doborâţi, patru autoturisme fiind afectate, sâmbătă după-amiază, în localităţi din judeţul Constanţa, în urma vântului puternic şi a ploii torenţiale.

 

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, au fost primite peste 35 de apeluri prin 112, oamenii solicitând sprijinul pompierilor.

Până la această oră am avut peste 35 de apeluri prin 112, din care 30 de apeluri pentru copaci căzuţi pe carosabil, trei stâlpi de electricitate afectaţi, precum şi un acoperiş al unei case şi un horn. Din centralizarea până la această oră, au fost avariate patru autoturisme. Misiunea este în dinamică, pompierii sunt pe teren şi lucrează pentru înlăturarea efectelor negative”, a informat ISU.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cod portocaliu de furtună în cinci județe din țară, în ora următoare. Zonele vizate
Cod portocaliu de furtună în cinci județe din țară, în ora următoare. Zonele vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, avertizări nowcasting Cod portocaliu de furtună, valabile în zone din judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi şi Ialomiţa.

 

„Ne ia mașina! Doamne!”. Furtuna Ciaran a făcut pe coasta atlantică a Europei. Este stare de urgență în Toscana
„Ne ia mașina! Doamne!”. Furtuna Ciaran a făcut pe coasta atlantică a Europei. Este stare de urgență în Toscana

Furtuna care a lovit coasta atlantică a Europei a luat 15 vieți și a făcut prăpăd în Italia. În regiunea Toscana au căzut precipitații record în ultimii 100 de ani.

Furtuna Ciaran face ravagii în Toscana. Cinci oameni au murit în urma inundaţiilor catastrofale
Furtuna Ciaran face ravagii în Toscana. Cinci oameni au murit în urma inundaţiilor catastrofale

Cinci persoane au murit după ce râurile s-au revărsat în urma unor ploi torenţiale în regiunea centrală italiană Toscana, au anunţat vineri autorităţile locale, în timp ce furtuna Ciaran continuă să lovească vestul Europei, relatează Reuters.

 

O furtună violentă a lovit vestul Europei. Cel puțin șase oameni au murit, iar traficul a fost complet paralizat
O furtună violentă a lovit vestul Europei. Cel puțin șase oameni au murit, iar traficul a fost complet paralizat

Cel puțin șase oameni au murit din cauza unei furtuni violente care a lovit vestul Europei.  

Furtuna Ciaran a făcut prădăd în Europa. Traficul a fost blocat, școlile au fost închise și sute de oameni au rămas fără casă
Furtuna Ciaran a făcut prădăd în Europa. Traficul a fost blocat, școlile au fost închise și sute de oameni au rămas fără casă

O furtună violentă a paralizat traficul, a smuls acoperișuri și a făcut victime în vestul Europei. Pe coastele Franței, de la Atlantic, vântul a suflat cu peste 200 de kilometri pe oră, un record pentru această zonă.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.